08-Umbrele Trecutului-08-De ce-partea II
P.O.V.Beatrice
Vad ca Simona nu mai vine asa ca merg dupa ea.Dupa ce cobor scarile o vad in fata usii de la intrare cu capul aplecat putin in fata.Mergand spre ea vad ca se freaca la ochi.O data ce ajung langa ea,imi pun mana pe umarul ei si ma iut in dreptul usii si vad ca este deschisa.
Beatrice:Ce s-a intamplat?
Simona:Nu se poate!Uite cine e la usa!
Beatrice:Nu este nimeni,zic eu uitandu-ma cu Simona inspre peisajul nocturn de afara.
Simona:Ce naiba?
Beatrice:Cred ca iti trebuie odihna.
Simona:Dar,dar,era aici,a ciocanit la usa...
Beatrice:Sigur...
Simona:Mi-a dat parul dupa ureche ca sa il pot vedea.
Beatrice:Bine,sa zicem ca te cred.Cine era?
Simona:Nu mai stiu!Mai zapacit tu de cap!
Pfff...o imping putin si inchid usa,cu cheia!Urcam scarile si Simona se pune in pat,mai de graba pe marginea patului uitandu-se in gol.Eu m-am intins pe cealalta jumatate a patului uitandu-ma la Simona.Aceasta nu realiza ca ma uit la ea.Oare pe cine a vazut de este asa?O indemn sa se culce dar aceasta nu ma baga in seama.Hai ca asta-i
culmea.Se ridica in picioare,ca un mort ce tocmai a iesit din mormant.
Beatrice:Ce ai?!zic eu ducandu-ma langa ea.
Simona:Nu...nu...nu se poate...
Beatrice:CE AI?!
Simona:Trebuie...sa...plec-spuse aceasta brusc in timp ce isi lua un palton pe ea.
O vad cum pleaca din
camera.Ma duc repede pe balcon si o vad iesind din casa.Dar in alte haine.Cred ca s-a schimbat inaite sa se incalte,dar asta nu conteaza.Pfff...
P.O.V.Simona
Nu imi pasa daca ma crede sau nu,eu vreau sa fiu acum singura.Nu mai rezist.Simt ca ma iau frigurile.Si nu prea are sens o data ce sunt imbracata destul de gros.O briza incepe sa bata din spatele meu,ducandu-mi bretonul pe fata.Nu bag de seama si imi continui drumul,unde?Nu stiu.
Tot ce imi puteam da seama in acel moment este ca auzeam fluieraturi si alte deastea.Cred ca treceam pe langa un bar.Dar nu prea ma interesa.Continui acest drum pana cand ajung in parcul central.Este ciudat ca am ajuns aici...parcul este fix in mijlocul orasului...nu stiu ce este cu
mine.Ma asez pe o banca de langa fantana si imi aduc aminte de accidentul de anul trecut cu acea masina ce a ajuns in fantana.Nu stiu de ce,dar acestea ganduri ma cuprind atat de tare,incat nu observ ca un tip se aseza pe banca alaturata.Acesta vorbea la telefon cu un prieten si ii spunea sa vine si el caci a dat de nu stiu ce bomba...aaa...de mine vorbeau.Ei,lasa ca pana ajunge ala eu sunt plecata de aici.Mai stau cinci minute dupa care ma ridic si pornesc spre partea parcului unde este paduricea de salcii.Sunt vreo 15 salcii,dar sunt mari si iti dau impresia ca este o adevarat padure.Ramurile acestora atarnau pana la pamant,iar eu mergeam calma printre ele,dandu-le la o parte din calea mea.
Merg tot in fata si dau se o banca veche,aproape facuta praf de
vreme.Ma asez incet pe ea ca nu se rupa sub mine.Imi strang paltonul mai tare si imi las putin capul in jos,unde cad prada linistii si intunericului.Nu era nici un sunet,doar crengile subtiri ale salciilor ce se loveau intre ele scoteau un sunet minuscul.Nu stiu de ce,dar cred ca nu va fi o zi prea placuta.
Dupa o oara de stat pe acea banca rece,binevoiesc si eu sa ma ridic.Dupa ce trec de salcii ies din parc si ma indrept catre casa,totusi...nu prea vreau sa ma duc acolo.Mai bine ma duc sa-mi vizitez fratele si tatal...nu i-am mai vazut de vreo 5,6 luni,de cand a inceput vacanta de vara.Fac un simplu semn din degete si o flacara neagra ma cuprinde.Nu era nici un om in jur,deci nu am fost vazut.In 3 minute,dupa ce am colindat si tunelele acelea cu flacari,ajund in fata biroului lu
fratimi-u.Il vad ca sta pe scaunul sau,cu spatele la mine,vorbind la telefon.
Simona:TE CHIAMA TATA!!!
Acest album nu are incă nici un comentariu.