17-Umbrele Trecutului-17-Te cunosc de undeva partea II

P.O.V. Beatrice

Stiu ca nu sunt eu una dintre elevii care urasc profesorii, dar BUNUL MEU DOMN ! Sa dai teste de control nu este normal! Oficila mi-am schimbat parerea despre profesorii astia incapaili.

Mai sunt doar 2 minute si suna de pauza!!! Apoi inca o ora si acasa! Cred ca azi a fost cea mai retardata zi din tot anul, numai injuraturi, certuri si batai au avut loc in clasa. Nu stiu ce i-a apucat pe astia. Dar m-am distrat ca cea care a trebuit sa-i puna la punct a fost Simona. Nu mai puteam de ras la cum incerca Simona sa-i faca sa inceteze. L-a amenintat pe unul ca daca ii mai darame lucrurile de pe banca o sa-l arunce pe geam, si in timpul in care ii zicea asta il tinea trantit pe catedra. Ceilalti din clasa se uitau speriati, cred ca eu eram singura care radea. Dar asta este, fiecare gaseste diferite lucruri amuzante in diferite lucruri. Asa ca nu are nimeni dreptul sa ma judece. Imi las putin capul in jos si incep sa chicotesc. Dar am uitat ca eu acum inca sunt in timpul orei. Cand m-a auzit Simona s-a uitat crucis la mine. Ii fac un semn ca nu am nimic dupa care isi indreapta privirea spre profa de muzica. Aceasta ne anunta ca in cateva zile se va organiza un spectacol la care elevii liceului sunt rugati sa participe, ori cu decoratiuni ori cu participare directa la show. Eu o sa particip la show si nu ma indoiesc ca si Simona o va face, indiferent ca vrea sau nu.
Simona:Fi sigura ca nu vreau, asa ca inceteaza cu gandurile tale,imi sopteste aceasta.
Beatrice:Mai vedem noi.

Simona se uita nervoasa la mine dupa care imi impinge penarul pe jos.
Profesoare:Voi ce faceti? ne face aceasta observatie.
Beatrice:Noi nimic, dar bate cam tare vantul pe aici.

Simona incepe sa chicoteasca, iar profesoara se ridica de la catedra.
Profesoara:Mai multe date pentru acel spectacol vor fi afisate pe o foaie in fiecare clasa. Daca aveti buna-vointa sper ca o sa va uitati.O zi buna.

Dupa ce profesoara pleaca ma duc la geam si incep sa ma uit plictisita prin curte. Se pare ca acea Catalina este iar afara. Vorbeste la telefon, si dupa tonul vocii ei suparate vorbeste cu mama sa. Nu cred ca astea doua au o relatie buna intre ele. Dar nu este problema mea. Foecare face ce vrea. Dar sunt totusi curioasa ce este cu starea asta a Catalinei, o s-o intreb dupa ore.
Simona:La ce te uiti, zise Simona venind langa mine.
Beatrice:La Catalina.

Simona isi indreapta privirea catre locul de unde vine vocea suparata.
Simona:Hmm, probleme cu mama. Naspa!
Beatrice:Stiu, dar de ce nu te duci afara?

Inainte ca Simona sa-mi poata raspunde, un elev intra disperat in clasa si spune printre gafaieli ca partea estica a scolii a luat foc. Nu cred!

P.O.V. Simona

Ce foc?! Un incendiu? Imposibil! L-as fi simtit! Doar daca nu...nu mai apuc sa ma gandesc la altceva caci Beatrice ma apuca de mana si ma trage afar din scoala. Toti elevii speriati se aduna in afara scolii unde un profesor ne spune ca focul a pornit din laboratorul de chimie. Cica o reactie chimica a scapat de sub control. Eu nu prea cred. Si din moment ce nu am simtit focul din prima, cred ca stiu cine este de vina. Profesorii ne roaga sa mergem acasa si ca lucrurile arse de foc vor fi cumparate de scoala...daca mai exista o scoala. Focul se raspandeste din ce in ce mai mult, si fara sa fiu vazuta incerc sa-l stabilizez cu puterile mele, insa fara folos. Exact cum am crezut. Simturile si puterile mele sunt fara folos. Speram ca pompierii veniti aici sa reuseasca sa calmele situatia...Fara sa mai stam pe ganduri mergem spre casa.

Din spatele nostru vine si Catalina care ne intreaba nedumerita care a fost faza cu focul asta.
Catalina:Fiind cuprinsa in convorbirea de la telefon va da-ti seama ca m-am speriat o data ce am vazut focul. Nu inteleg cum asa ceva ar fi posibil de la un experiment.
Simona:Totul este posibil daca pui niste maimute sa combine substante, spun eu incercand sa evit adevaratul motiv.
Catalina:Asa o fi...voi unde stati?
Beatrice:In niste vile de langa biblioteca.
Catalina:Stiu zona, este drept in fatza.
Simona:Asa-i. Vrei sa vi pe la mine?
Catalina:Nu am nimic de facut, deci da.

Ne indreptam toate catre casa mea in timp ce Beatrice povestea si se amuza cu Catalina. Eu una stateam pe ganduri. Stiu cine a fost vinovatul, stiu si de ce. Dar lucrurile astea trebuie sa i le spui doar lui Beatrice, intre 4 ochi. Se pare ca, cu toate gandurile mele si cu rasetele fetelor, ajungem in fatza vilei mele. Deschid usa si le poftesc pe cele doua hiene in casa. In timp ce ele se aseaza pe canapea, eu le aduc niste suc. Logic ca nu-s gazda rea. Dupa ce ma sez si eu pe o parte a canapelei, incepem sa vorbim despre viata Catalinei, nu ma refer despre ce modele de sampoane foloseste, ci despre pasiunile ei, despre scoala ei. Pe mine nu prea ma intereseaza lucrurile astea, pentru ca, ca sa va spun drept, stiu chestiile astea de pe fisa ei scolara. Dar nu trebuie sa par o atot stiutoare, ca asa sigur o sa creada ca sunt bagacioasa. Dar in fine. Dupa ce mai vorbim cateva minute, cineva suna la usa. Beatrice se ridica si se indreapta catre usa.